file de viata...

Uneori am nevoie de jurnal, alteori nu. Uneori il iubesc, alteori il urasc si-as vrea sa-l inchid, sa-l uit sau pur si simplu sa-l ignor. Alteori il ignor fara sa vreau. Si de cele mai multe ori prefer sa nu-mi mai scriu durerile, nici fericirile, si sa nu-mi mai amintesc de ele cand fac curatenie pentru altele noi.Traiesc mult prea repede. Scriu ciorne neterminate pe care le pastrez, ca intr-o zi sa continui un gand sau o idee. Si vad cum trece timpul si isi pierde culoarea, isi pierde valoarea, ramane doar o frantura de viata peste care se-asterne praful. Sau se astern alte franturi noi.Am scris si-n fiecare zi, am scris si de mai multe ori pe zi. Si o data pe saptamana, si mai rar decat atat. Am scris cand am fost foarte ocupata sau cand am avut prea mult timp. Am scris cand am iubit si toata energia mea se cunsuma prin el ,prin scris. Am scris cand m-a durut. Am scris cand m-am revoltat, cand m-am razbunat, cand mi-am amintit. La fel, cand am baut de una singura sampanie cu ochii inecati in lacrimi, trantita pe covor, in mijlocul ironic al valtorii nenumaratelor tradari. Da, sampanie, fiindca e efervescenta ca si trairile mele interioare! Am scris cand va citeam…si apoi cand nu v-am mai citit.Am scris despre mine, asa cum sunt, simpla si complicata in acelasi timp,despre mine cea cu capul in nori …dar si cea matura ,cu picioare prea pe pamant pentru multi ani traiti intr-unul singur, slaba dar puternica atat cat sa ma ridic dupa fiecare lovitura, sa ma tin in picioare suficient cat sa mai primesc inca una. Am scris cand plangeam si cand radeam, si cand eram indiferenta.Iar daca n-am mai scris nu e fiindca n-am mai trait cu aceeasi pasine fiecare zi, si fiecare clipa a fiecarei zile. Insa cand nu mai apartin acestui blog, cand nu-l  mai vreau si nu  mai am dorinta de a-mi pune viata pe tava nimanui …nu pot sa mai scriu.Am scris pe blog asteptand ca macar unul dintre voi sa fie aici, sa ma intelega fara sa ma judece.  Deschideam blogul cum deschid si mail-ul, cum deschid telefonul , cum ma uit in cutia postala. Mi-a fost prieten. Mi-a fost dusman. Mi-a fost indiferent.As putea sa-l sterg in fiecare secunda daca as sti ca odata cu el dispar si trairile mele. Pana la urma…e al meu, si asta e tot ce conteaza.Sunt file din viata mea ,pe care mi-o traiesc asa cum mi-am facut-o...