Ceva e in neregula cu noi oamenii. Mereu ne plangem dar cand ni se ofera ce doream refuzam cu inversunare sa primim.
Ne plangem mereu “Eu i-am dat inima mea si ,,ea'' mi-a calcat-o in picioare”, “I-am oferit toata dragostea mea si ,,el ”a luat-o ca pe o joaca.'' Asta este, cu totii avem dezamagiri, cu totii am fost raniti candva. Da, doare. Da, ramane mereu in amintire. Da, mereu vom incerca sa ne ferim de acelasi lucru. Dar de ce mereu refuzam sa primim lucrurile bune?
Dupa acea intamplare , de cate ori ti s-a oferit fericirea dar tu ai refuzat-o? De cate ori ai fost tratat cu respect, bunatate, simpatie, dragoste chiar, dar ai intors spatele asa cum ti s-a intors si tie spatele candva?
De ce refuzam sa ne lasam iubiti, de ce ne refuzam fericirea, si alegem in schimb ambitia,uitarea,nepasarea?
De ce nu putem accepta lucrurile bune oferite pe o tava de argint dar acceptam fiere si pelin intr-o cutie de tabla ruginita?
Daca nu suferim nu simtim ca traim?
Daca nu iubim nu simtim ca traim.
Daca suntem iubiti, ni se pare prea mult, nu putem duce asta.
Fericirea pare ireala, odata ce-o vezi cu ochii tai nu ii poti accepta existenta, iar cand o accepti e prea tarziu si nu mai stii ce sa faci cu ea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu