suflet in vant...

Mereu mi-am dorit sa fi fost o pasare.Ador vantul.Imi alina sufletul cand ma doare.Intotdeuna mi-am dorit sa fiu ca el.Atat de liber...Ma face sa-mi pierd identitatea mea ca fiinta.Il inspir pana in adancul launtric al sufletului meu.Cata iubire simt...Stii?Iubesc vantul.Iubesc libertatea lui.Il invidiez cateodata pentru puterea lui.Pentru felul in care poate fi si uragan dar si adiere.Ma face cateodata sa uit de mine,sa nu mai aud si sa nu mai vad.Sa nu mai stiu de nimic.Sa-mi doresc sa fiu doar eu si el...vantul.Deschid larg fereastra.Vreau sa-l aud ,sa-l simt doar pe el.Pe el il las sa se joace prin parul meu,sa-mi atinga chipul intr-un mod atat de fin incat sa cred ca face lucrul asta cu atata tandrete.Pe el il lasa sa-mi umple ochii de lacrimi ca mai apoi tot el sa le usuce cu adierea sa...Vad in inaltul cerului o pasare.Are aripile intinse si se lasa purtata de vant.Si ei ii place vantul.Imi aduce aminte ca si eu ca si ea m-am lasat candva purtata de vant.Ma simteam atat de libera uitasem de timp si spatiu...Pasarile sunt fericite in libertatea lor,alaturi de vantul lor, in vazduhul lor...Oare ele stiu ce e aia fericire?Doar sunt libere.O adiere de vant mi-a luat  sufletul cu el.Am vrut sa-i strig si sa-l intreb daca v-a putea avea grija de el.Am renuntat multumita ca mi-a ramas  trupul.Asta-l pastrez pentru mine.Si asa am sa continui sa iubesc vantul fara sa-l mai intreb nimic...